Când privim o fotografie avem un mecanism automat pentru a localiza zona de interes in imagine. Deşi de cele mai multe ori ne dorim ca fotografi să putem controla acest lucru, în realitate procesul acesta automat este scăpat de sub controlul privitorului.Nu hotărâm conştient unde ne fuge privirea şi cu asta-basta. Ea face tot ce-o taie capul. Oricât te-ai strădui sau oricât ai admite că priveşti orice zonă din imagine îţi propui să priveşti, în realitate ochii îţi vor fugi tot într-un loc – centrul de interes psihomotor al imaginii. Dacă nu putem cu frumosul, nu ne rămâne la dispoziţie decât să păcălim mintea privitorului. În acest articol vom discuta abordarea unor fotografi de a fixa subiectul prin selecţia planului de focalizare.

Ideea de bază este destul de mult orientată pe raţiune şi mai puţin pe inspiraţie sau magie a momentului: se alege un element de detaliu pe care se fixează focusul. El va constitui subiectul principal. Deschidem mult diafragma sau ne poziţionăm aproape de subiect pentru a câştiga un DoF scurt. În fundal se vor pierde în OoF alte elemente care în mod normal ar fi putut constitui un subiect, dar acum sunt “condamnate” în afara planului clar de focus. Puteţi considera tehnica generatoare de clişee şi nu aş recomanda să abuzaţi de ea, la urma urmei o lucrare de artă nu trebuie să fie mai mult raţionala decât inspiraţională.

O mare atenţie trebuie acordată la elementele care rămân în fundal. Revenind la discuţia legată de mecanismul automat al minţii noastre, aceasta poate involuntar să rămână agăţată tot de elementele din spate, deşi în afara focalizării. Rezultatul este unul supărător şi chiar inconfortabil pentru privitor – ochii săi vor pendula între opţiunea raţiunii conştiente, subiectul din focus, şi actul involuntar de a se uita la subiectul natural, din spate. Cum acesta e în afara focalizării, retina noastră va obosi încercând să îl focalizeze, practic păcălită de fotografie. Enough talking, uitaţi-vă la imaginea următoare a lui Ştefan Arghir. Remarcaţi cum privirea vă fuge pe chipul mirilor şi încearcă să îi “clarifice”, ignorând opţiunea fotografului.

Exemplu OoF

Soluţia este destul de simplă: căutaţi să nu includeţi părţi semnificative ale elementelor din afara focusului. De exemplu evitaţi să includeţi chipuri în afara focusului! Mintea va tinde mereu sa focalizeze chipurile persoanelor. Încadraţi de exemplu de la gât în jos – oricum e în OoF, nu ne preocupă încadrarea, şi cu atât mai bine dacă îl tăiaţi, întăriţi ideea de “personaj secund”! Realizaţi acest lucru pe imaginea de mai sus. Acoperiţi cu un deget partea de sus a imaginii. Remarcaţi cum privirea a renunţat să mai fugă de pe subiectul din focus.