Am tot văzut felul în care creatorii de imagine încearcă să protejeze lucrările pentru a putea fi folosite fără acordul lor. Legea este destul de confuză, nu este cunoscută deloc sau nu este luată în seamă. “Oare se supără cineva dacă iau imaginea asta şi o pun pe blog? Dar oare dacă o cumpăr royalty free cu 2 dolari am voie să o folosesc pe coperta cărţii mele?”

Când achiziţionaţi o imagine este important să primiţi acordul scris al autorului în care să se precizeze aria de utilizare. Detalii importante constituie volumul de copii, forma (digitală, print), localizare şi dimensiune. Desigur, fie între noi, în majoritatea cazurilor de microachiziţii, fără scopuri comerciale majore, un acord verbal bazat pe încredere poate fi suficient.

Cand cumpăraţi de pe situri de stock care intermediază toată această comunicare birocratică este important să citiţi cu atenţie drepturile pe care le cumpăraţi. Royalty-free înseamnă că lucrarea poate fi reutilizată fără o plată suplimentară şi este un mod frecvent de a comercializa lucrări care ţin de branding (logouri, ilustraţii, embleme, imagini pentru afişe, pliante). Aveţi grijă însă! Pentru cei doar 5- 15 dolari modurile de utilizare sunt destul de restrânse, împiedicându-vă să obţineţi beneficii financiare de pe urma imaginii. Da, puteţi folosi o imagine precum coperta unei cărţi, dar nu şi precum ilustraţie distinctivă în carte (gen album) sau într-un calendar, pe o vedere etc.

Lucrul care m-a determinat să scriu acest articol a fost uimirea pe care am avut-o când am zărit întâmplător CDuri cu imagini de stock puse spre download pe situri de torente.

Cum protejăm imaginile noastre?

Vă spun cum o fac siturile care comercializează imagini -  este foarte greu să prezinţi electronic o lucrare digitală fără ca viitorul client să nu şi-o poată împroprietări fără să o cumpere. E ca şi cum ai solicita să guşti dintr-o bomboană fără să o cumperi. Siturile au recurs la watermarkuri semitransparente (ştampile) pe imagini de rezoluţie mică. Se poate realiza zoom pe imagine, în acelaşi cadru de rezoluţie mică, cu propagarea respectivelor ştampile. Este singura soluţie viabilă gasită până în acest moment. În rest, orice se poate fura chiar şi cu o simplă captură de ecran. Şi nu spuneţi ca nimeni nu poate folosi imaginea la rezoluţii mici – în web, pe un pliant, sau revectorializarea unei imagini este oricând la îndemâna celor “de meserie”.

Cum aflu dacă am o imagine folosită fraudulos?

Astăzi este ceva mai uşor decât acum câţiva ani, dacă se poate spune “uşor”. O imagine folosită pe web fără să fie denaturată foarte mult poate fi găsită cu motoare de căutat imagini precum http://www.tineye.com . Nu promit o eficienţă prea mare.. dar decât nimic :)

Ce fac după asta?

Îi luaţi cu frumosul. Contactaţi persoana în cauză vorbindu-i respectuos şi dovedind că vă cunoaşteţi foarte bine drepturile asupra imaginii. Vorba dulce mult aduce. De multe ori persoanele vinovate nici nu cunosc că “nu au voie sa tragă imaginea”. Cele mai frecvente cazuri sunt cele mai “nevinovate” de furt al imaginilor pentru postarea pe reţele sociale sau galerii online sub propriul nume. Personal am auzit de persoane care s-au trezit cu imaginea pe pliantul din hypermarket :)

Dacă nu merge cu frumosul, e ceva mai complicat pentru că trebuie să vă ajute un avocat. Nu cunosc procedurile în detaliu, dar trebuie să dovediţi că imaginea vă aparţine printr-un fişier neprelucrat, cu exiful scris de aparat, fişier RAW sau negativul.

La Dynaphos Summer School Ciprian Strugariu (fotograf de modă) ne-a împărtăşit într-o discuţie informală faptul că fotograful trebuie să îi dea modelului acord de utilizare a fotografiei şi invers, modelul trebuie să semneze condiţiile în care îi va fi folosită imaginea. În România, dacă actele nu sunt semnate şi de un notar, acestea sunt nule.

Voi reveni în curând cu  o metodă curioasă de a semna “invizibil” şi aproape ireversibil imaginile digitale, ceva în genul imaginii de siguranţă de pe bancnote.